Andrés Sánchez Robayna

Transcripción

•
LA SOMBRA Y LA APARIENCIA
U M B R A Ş I A PA R E N ŢA
Umbra şi aparenţa
Traducere şi prezentare:
Eugen Dorcescu
EDITURA MIRTON
Prima ediţie: 2012
Pe coperta, desen de Constantin Brâncuşi
La Pyramide fatale et croix
(1926-1936?) 34,5 x 24,5 cm
[In Traces du sacré, Centre Pompidou, 2008]
© Andrés Sánchez Robayna, 2012
© Traduzerea Eugen Dorcescu, 2012
ISBN: 978-973-52-1232-2
editura mirton
7 Samuil Micu Str.
300125 Timisoara
Timis
Andrés Sánchez Robayna, poet, critic şi istoric literar, profesor, personalitate de primă importanţă a vieţii literare şi universitare spaniole contemporane, s-a născut în Las Palmas, Insulele Canare, în
1952. A studiat Filologia Hispanică la Universitatea din Barcelona,
instituţie de învăţământ superior unde şi-a luat, în 1977, doctoratul.
În prezent, este profesor de Literatură Spaniolă la Universitatea din
La Laguna, Tenerife. A fost conferenţiar şi profesor în diverse centre
şi universităţi din Europa şi America (São Paulo, New York, Florenţa,
Puerto Rico etc.). A fondat şi condus revistele Literradura (Barcelona, 1976) şi Syntaxis (Tenerife, 1983–1993), considerată «una din
expresiile cele mai înalte ale gândirii critice referitoare la literatură
şi la artele plastice» din recenta istorie culturală spaniolă. A fost director la sediul din Canare al Universităţii Internaţionale Menéndez
Pelayo şi responsabil al Departamentului Debate y Pensamiento del
Centro Atlántico de Arte Moderno. A primit premiul Criticii pentru
cartea de poeme La roca (1984), precum şi premiul Naţional de Traducere (1982) pentru versiunea sa din întreaga poezie a lui Salvador
Espriu. Conduce Atelierul de Traducere Literară de la Universitatea
din La Laguna, unde s-au tălmăcit şi publicat, în limba spaniolă, din
1995 şi până azi, numeroase lucrări, poezie sau proză, din literatura
universală. Dintre acestea, amintim doar De Keats a Bonnefoy (2005)
şi Ars poetica (2011), ambele purtând, aidoma tuturor celorlalte, girul
desăvârşitului profesionist care este Andrés Sánchez Robayna.
CĂRŢI DE POEZIE
Día de aire (Tiempo de efigies) (1970); Clima (1978); Tinta (1981);
La roca (1984); Poemas 1970-1985 (1987); Palmas sobre la losa fría
(1989); Fuego blanco (1992); Sobre una piedra extrema (1995); Poemas
1970-1995 (1997); Inscripciones (1999), Poemas 1970-1999 (2000);
El libro, tras la duna (2002); En el cuerpo del mundo. Obra poética,
1970-2002 (2004); La sombra y la apariencia (2010).
5
L A S O M B R A Y L A A PA R I E N C I A
CĂRŢI DE CRITICĂ
El primer Alonso Quesada (1977); Tres estudios sobre Góngora (1983);
Museo atlántico (1983); La luz negra (1985); Poetas canarios de los Siglos
de Oro (1990); Para leer ‘Primero sueño’ de sor Juana Inés de la Cruz
(1991); Estudios sobre Cairasco de Figueroa (1992); Silva gongorina
(1993); La sombra del mundo (1999); Una lectura (2007), Deseo,
imagen, lugar de la palabra (2008), şi Cuaderno de las islas (2011).
ALTE CĂRŢI
La inminencia (Diarios, 1980-1995) (1996); Días y mitos (Diarios,
1996-2000) (2002).
Oferim cititorilor o selecţie —sperăm, concludentă— de poeme,
traduse în limba română, din recenta sa carte La sombra y la apariencia,
Tusquets Editores, Barcelona, 2010.
E. D.
6
UMBRA ŞI APARENŢA
Aşa precum umbra se trece viaţa noastră.
pero lópez de ayala
has amado el sol
y el centro, y que deseas
adentrarte en la luz,
la roca y la presencia,
tú que
desnudas, invencibles,
y que sobre la arena
escuchas los latidos
del cuerpo y de la tierra
visibles, invisibles,
di también, entreabiertas,
en la luz de los mundos,
la sombra y la apariencia.
10
U M B R A Ş I A P A R E N ŢA
tu care ai iubit soarele
şi centrul, şi care doreşti
a pătrunde-n lumină,
în rocă şi în prezenţă,
nude, invincibile,
şi care pe nisip
asculţi zvâcnirile
trupului şi ale pământului
vizibile, invizibile,
dă glas, de asemenea,
umbrei şi aparenţei,
întredeschise, în lumina lumilor.
11
A LAS IMÁGENES DE LA MEDITACIÓN
está en el centro mismo de su metamorfosis, y un rebaño de
cabras pasta en la rada de callaos. Piensas entonces, bajo el hervor del
mediodía, que el pedregoso sendero que te ha traído a esta playa lejana se inició en realidad hace mucho, en tu infancia, en los pliegues
oscuros de tus primeros sueños. Viste, antes de iniciar el camino, al
pescador que tensa su cordaje sobre la horizontal del mar echado. Su
imagen reflejada sobre la lisa superficie de este mar de septiembre
interroga los mundos: no sabrías decir dónde encuentra su ser más
realidad, si en el aire o en el agua. Y también las montañas apacibles, y hasta la sombra de las redes. Lo visible se cubre de dobles,
de espejeos, de ramificaciones. Oh apariencia, tu cuerpo es engañoso.
Te muestras con una realidad que parece anular la destrucción del
tiempo. Y ahora, en esta playa que acarician las algas bajo el cielo
sin nubes, todo parece alejado de la erosión de las horas, los días y
los años. Y nada puede estarlo, reconoces. Armonía del mundo, que
la paz de esta hora nos permita escuchar tus sones sosegados. Que la
quietud de este día de septiembre nos lleve poco a poco al lugar de
concordia, a la clara unidad de los mundos. Nítidos, en el mediodía,
el sol hiriente, las montañas, las sombras de las redes.
Y más allá de toda comprensión, el mar.
el sol
12
IMAGINILOR MEDITAŢIEI
soarele se află în chiar centrul metamorfozei sale, şi o turmă
de capre paşte în rada cu pietrişuri. Te gândeşti atunci, sub fervoarea amiezii, că bolovănoasa cărare ce te-a adus la această
plajă îndepărtată s-a iscat, în fond, demult, în copilăria ta, în
cutele obscure ale primelor vise. Ai văzut, înainte de a porni
la drum, pescarul ce-şi întinde cordajul peste orizontala mării
domolite. Imaginea sa reflectată în neteda suprafaţă a mării
de septembrie întreabă lumile: n-ai şti să spui unde găseşte
fiinţa lui mai multă realitate, în aer ori în apă. Şi de asemenea
munţii liniştiţi, şi chiar umbra mrejelor. Vizibilul se acoperă de
dublúri, de oglindiri, de ramificaţii. O, aparenţă, trupul tău e
înşelător. Te înfăţişezi cu o consistenţă ce pare să anuleze nimi
cirea înfăptuită de timp. Şi acum, pe plaja mângâiată de ape
sub cerul fără nori, totul pare departe de eroziunea orelor, a
zilelor şi anilor. Şi nimic nu poate fi astfel, recunoşti. Armonie
a lumii, pacea orei acesteia să ne îngăduie a asculta sonurile tale
potolite. Liniştea zilei de septembrie să ne poarte puţin câte
puţin la locul de concordie, la clara unitate a lumilor. Limpezi,
în amiază, soarele tăios, munţii, umbra mrejelor.
Şi dincolo de orice înţelegere, marea.
13
LA ALIANZA
Museo Morandi, Bolonia
I
Una botella, un vaso,
las gafas, como en un
abandono en el polvo, bajo la tarde que ya muere,
el borde silencioso de la sombra abatida,
la obra de lo secreto
que afluye, el lápiz que se eleva
sobre el papel borrado, y que la mano alisa con ternura,
ahora entran, aliados,
en lo próximo. El borde,
en su temblor,
es un comienzo. Pero lo que comienza,
un objeto en su límite, en su estancia,
es un reflejo, vivo,
de lo abierto.
Pintor, una celebración,
una llama en tu objeto,
ilumina, en el polvo,
lo indivisible.
14
ALIANŢA
Museo Morandi, Bolognia
I
O sticlă, un pahar,
ochelarii, ca-ntr-un
abandon în ţărână, amiaza ce, iată, moare,
dunga silenţioasă a umbrei abătute,
lucrarea tainei
năvălind, condeiul ce se ridică
peste hârtia mâzgălită, pe care mâna duios o netezeşte,
intră acum, aliate,
în proximitate. Dar ceea
ce începe,
obiect în limita sa,
în aşezarea sa,
este un reflex, viu,
al deschiderii.
Pictore, o celebrare,
o flacără în obiectul tău,
iluminează, în pulbere,
indivizibilul.
15
II
Mira, es casi verano, el cielo tiene
claridad de aguafuerte, el cobre, fiel,
ha tocado la página, ha anudado las zarzas y los árboles.
Oh volumen de luz, casi igual que la sombra invitadora,
pero ya masa pura,
oh arte de intersticios,
de alianza y de fijeza,
cuerpo de semejanzas contra el cielo desnudo,
la mano que ha podido tocar lo indivisible
por un momento se ha aquietado, ya no indaga
en el color del vaso, va, en silencio,
al exterior del mundo, en la consumación.
Oh cuerpo de una alianza,
materia que rehace la materia del mundo,
en tu pigmento se celebra lo abierto.
Entre dos muros, el espacio vacante
intercambia reflejos, claridades,
y el relámpago late en el seno del cielo.
Oh luz voluminosa,
me ha parecido ver un temblor en los muros,
un estremecimiento, como si,
voraz, la vibración de lo visible
llegara hasta la tela, quisiera arder con ella.
16
II
Priveşte, e-aproape vară, cerul are
claritate de acvaforte, arama, fidelă,
a atins pagina, a unit rugii de mure şi arborii.
O, volum al luminii, egal, s-ar zice, cu umbra chemătoare,
masă pură, însă,
o, artă a interstiţiilor,
a alianţei şi a statorniciei,
corp al asemănărilor în faţa cerului dezgolit,
mâna ce-a putut atinge indivizibilul
s-a liniştit pentru o clipă, nu mai răscoleşte
în culoarea vasului, pleacă, în tăcere,
în afara lumii, în desăvârşire.
O, trup al alianţei,
materie ce refaci materia lumii,
în pigmentul tău se celebrează deschiderea.
Între două ziduri, spaţiul vacant
schimbă reflexe, clarităţi,
şi fulgerul zvâcneşte în sânul cerului.
O, lumină voluminoasă,
mi s-a părut că descifrez un tremur pe ziduri,
o cutremurare, ca şi cum,
vorace, vibraţia celor văzute
ar ajunge la ţesut, ar dori să ardă împreună cu el.
17
III
Pintor,
que en la proximidad fundas lo abierto,
que en el fulgor de un vaso ves
el reflejo del cielo que arde, el eco de una alianza,
la semejanza que inaugura la forma
en medio de la luz en su expansión,
en tu mano está ahora
que esa paz de tu trazo,
temblorosa,
resbale hasta las cuencas de nuestros deseos,
y un vaso, una botella, bajo el polvo,
la masa pura de los intersticios
contra los muros de la tarde,
alumbren, como el cobre el dibujo, la esperanza
sobre el eje de luz de un objeto del mundo.
Que estas palabras lleven al tiempo una clemencia,
que el sol de la materia se derrame sin término.
18
III
Pictore,
care în proximitate întemeiezi deschiderea,
care vezi în strălucirea unui pahar
reflexul cerului ce arde, ecoul unei alianţe,
asemănarea ce inaugurează forma
în mijlocul lumii, în expansiunea ei,
în mâna ta se află acum
această pace tremurătoare
a liniei tale
să alunece până la albiile dorinţelor noastre,
şi un pahar, o sticlă, sub ţărână,
masa pură a interstiţiilor,
pe zidurile după-amiezii,
să lumineze, precum arama deasupra desenului, nădejdea
pusă-n osia de lumină a unui obiect al lumii.
Fie ca vorbele-acestea să-i confere timpului clemenţă,
fie ca soarele materiei să se reverse fără sfârşit.
19
SEPULCRO DE JUAN DE LA CRUZ
la mañana
el aspirar del aire.
llenaba
Caminaste, despacio,
hasta la piedra grave.
No fuiste para ver,
sino para no ver.
Solos, en la mañana,
tu soledad y tú.
Corría el aire suave.
Oscuridad, tu luz.
20
MORMÂNTUL LUI IOAN AL CRUCII
aspirarea aerului
umplea dimineaţa.
Ai mers, încet,
până la piatra cea gravă.
Nu te-ai dus pentru a vedea,
ci pentru a nu vedea.
Singuri, în zori,
tu şi singurătatea-ţi.
Curgea aerul suav.
Obscuritate, lumina ta.
21
A UNA HOJA SECA
llegada de celestes ramas,
hoja marchita, ¿caes a la tierra
de esplendor y dolor para mostrarnos
el cumplimiento, la extinción, la espera?
como
También nosotros, arrancados, secos,
caemos en la tierra dilatada,
como una flor de negación caemos
desde la estrella hasta la soledad.
Tú también caes muda, sin saber.
Caes como nosotros, en silencio.
Igual que un cuerpo destruido caes
sobre la vertical del aire ciego.
22
UNEI FRUNZE USCATE
ca sosită din rămurişuri celeste,
frunză veştedă, cazi pe pământul
splendorii şi al durerii pentru a ne arăta
săvârşirea, extincţia, aşteptarea?
Noi de asemenea, smulşi, uscaţi,
cădem pe pământul nesfârşit,
precum o floare a negării cădem
de la stele la solitudine.
Şi tu cazi mută, fără a şti.
Cazi, în tăcere, asemenea nouă.
Aidoma unui trup nimicit cazi
pe verticala aerului lipsit de vedere.
23
UNA SOMBRA
en el claustro viejo:
luz, ala y piedra unidas.
gaviotas
Quién ha llegado, quién las ve
posadas sobre el mediodía.
Años atrás cruzó estos patios,
bajo otras nubes fugitivas.
Quién es la sombra que ahora pasa.
Y quién la reconocería.
24
O UMBRĂ
pescĂruŞi în străvechea incintă:
lumină, aripă şi piatră, toate la un loc.
Cine a sosit, cine le vede
aşa cum zac în amiază.
Cu ani în urmă a traversat curţile-acestea,
sub alţi nori călători.
Cine este umbra care trece acum.
Şi cine-ar mai recunoaşte-o.
25
MADRID, PARA UNA ELEGÍA
Ogne lingua per certo verría meno…
Inferno, XXVIII, 4
trenes en marzo atestados de lágrimas,
palabras o susurros bajo un cielo dormido,
mejillas presurosas que de pronto se tornan
amasijo de hierros en el alba.
pasan
Claridad de la sangre. En el crepúsculo
se juntaron los rostros silenciosos.
En todos los paraguas del dolor resonaba
la piedad de la lluvia.
26
MADRID, PENTRU O ELEGIE
Ogne lingua per certo verría meno…
Inferno, XXVIII, 4
trec trenuri în martie înţesate de lacrimi,
cuvinte ori şoapte sub un cer adormit,
obraji grăbiţi ce se întorc dintr-o dată
aluat de fier în zori.
Claritatea sângelui. În crepuscul
s-au alipit chipuri tăcute.
În toate umbrelele durerii răsunau
îndurările ploii.
27
las columnas, el vacío
colma todo el espacio.
tras
Arriba, el ojo hueco,
el cedazo sagrado.
Llegan la luz, la lluvia,
a tus manos, abajo.
Cóncavo, el esplendor
en el espacio vacuo.
28
ÎndĂrĂtul
coloanelor, golul
umple întreaga întindere.
Sus, ochiul scobit,
sita sacră.
Sosesc lumina, ploaia,
jos, la mâinile tale.
Concavă, splendoarea
în spaţiul văduvit de substanţă.
29
SOBRE UN TRONO DE PIEDRA
Ludovisi. Palazzo Altemps
dime, si
es que lo sabes: esa piedra,
ese trono de mármol indiviso,
¿durará más que el tiempo? ¿Acaso llevará,
más allá de nosotros, nuestros sueños
a la región oscura en que naufraga
la memoria que abriga nuestro ser de esperanza?
Mira, en la piedra, la mujer que sale
del agua. Dos sirvientas que la asisten
cubren su desnudez apenas, y ella lleva sus brazos
mojados a los hombros, a los cuerpos
que hacia ella se inclinan: luz carnal,
la ansiedad de las manos, los hombros del deseo.
A un lado, una muchacha toca ahora
un caramillo. Está sentada y cruza
sus piernas. Es verano: está desnuda.
Y toca y toca, y en su melodía
se escuchan las cigarras. Oye el canto
atravesar el tiempo, llegar a estas laderas.
Una mujer, del otro lado, quema
incienso. Un manto cubre su cabeza.
Al extremo de un alto tallo brota
el pebetero como flor abierta
a la luz, y que bebe luz ardida. Mirad
la ofrenda que ese fuego hace a la luz.
30
DESPRE UN TRON DE PIATRĂ
Ludovisi. Palazzo Altemps
spune-mi, dacă ştii: piatra aceasta,
acest tron de marmură indivizibil,
va dura mai mult decât timpul? Va purta oare,
dincolo de noi, visele noastre
în ţinutul obscur unde naufragiază
memoria ce găzduieşte-n sine fiinţa noastră nădăjduitoare?
Iată, pe piatră, o femeie ce iese
din apă. Două slujitoare, însoţind-o,
abia îi acoperă goliciunea, şi ea îşi duce braţele
ude spre umerii, spre trupurile
ce i se închină: lumină carnală,
anxietatea mâinilor, umerii dorinţei.
Deoparte, o fată cântă
la un fluier de trestie. E aşezată şi îşi încrucişează
picioarele. E vară: fata-i fără veşminte.
Şi cântă, şi cântă, şi-n melodia ei
se aud greierii. Ascultă cum cântecul
traversează timpul, cum ajunge la aceste povârnişuri.
O femeie, de cealaltă parte, arde
tămâie. O mantie îi acoperă capul.
În vârful unei tulpini înalte răsare
vasul de ars miresme ca o floare deschisă
către lumină, sorbind lumina arzândă. Priviţi
ofranda pe care focul o face luminii.
31
No hay destrucción, dijiste. Volveremos
al seno de la estrella, a la región
del origen y el fin, a la materia
inmortal y materna. Y aunque sólo
quedara de nosotros esa piedra,
esa piedra dirá toda nuestra memoria.
32
Nu există distrugere, ai zis. Ne vom întoarce
la sânul stelei, în ţinutul
originii şi al sfârşitului, la materia
nemuritoare şi maternă. Şi chiar dacă
va rămâne din noi numai piatra aceasta,
această piatră va istorisi, întreagă, memoria noastră.
33
LA CALLE BLANCA
te han llevado hasta los bordes,
hasta el lugar abierto, una calle vacía,
en los ojos del sueño inmemorable.
tus pasos
Es una calle blanca. En altos muros
se vierte el cielo, y ya no hay nadie
en la mudez del aire. En el silencio,
intacto,
todo va a consumarse.
Y fluyes en el sueño, sobre la luz grabada.
Se acallan las palabras, vas por la calle blanca.
34
STRADA ALBĂ
paŞii te-au purtat până la margini,
până la locul deschis, o cale pustie,
în ochii visului imemorabil.
E-o cale albă. Pe înaltele ziduri
cerul se revarsă, şi nu mai e nimeni
în muţenia aerului. În tăcere,
intact,
se va consuma totul.
Şi curgi în vis, peste lumina gravată.
Cuvintele tac, mergi pe strada cea albă.
35
SOBRE UNA CONFIDENCIA DEL MAR GRIEGO
o tres nubes.
Y luego la extensión del aire trémulo,
en la niebla del alba.
dos
Brotaban
los párpados del mar.
Brotaban, golpeaban.
Golpeaban
los flancos de la luz.
Esos signos herían.
36
DESPRE O CONFIDENŢĂ A MĂRII GRECEŞTI
doi sau trei nori.
Şi apoi extensia aerului tremurător,
în ceaţa din zori.
Ieşeau la iveală
pleoapele mării.
Răsăreau, loveau.
Loveau
flancurile luminii.
Semnele-acestea răneau.
37
escuchaste,
casi inaudible, sumergido
al fondo de los pozos de la luz,
un rumor, una sílaba casi,
entre las aguas.
Caía, desde el tímpano,
en el espacio
de lo no dicho, de lo indecible acaso,
caía, breve
rumor salino, en el silencio.
Lo escuchabas nacer
a lo decible, desde lo impronunciado.
38
ai ascultat,
ca şi neauzită, scufundată
în adâncul fântânilor de lumină,
o rumoare, ca o silabă,
acolo, între ape.
Cădea, dinspre timpan,
în spaţiul
a ceea ce e de nespus, al indicibilului poate,
cădea, scurtă
rumoare salină, în tăcere.
O ascultai născându-se
spre-a fi rostită, din ceea ce rămâne nerostit.
39
a poco el sol, en su dominio,
se adueñó de las aguas, y dio sombra
a la espuma, creó la oquedad de las olas.
y poco
Desplomadas, las olas repentinas
saludaban al sol, y renacían.
Altas lumbres danzaban en el mar estival.
Los dioses sonreían en las aguas brillantes.
No mueran esos dioses. Que sonrían,
en lo eterno, y el mar sea su sonrisa.
40
Şi
puŢin câte puţin soarele, în teritoriul său,
luă în stăpânire apele, şi dădu umbră
spumei, făuri scobitura valurilor.
Prăbuşite, undele repezi
salutau soarele, şi renunţau.
Înalte flăcări dansau în marea estivală.
Surâdeau zeii în apele intens sclipitoare.
O, să nu moară zeii aceştia. Să surâdă
de-a pururi, şi marea să fie surâsul lor.
41
se aproximan o se alejan
y parecen fluir entre las cúpulas.
las velas
En la extinción de toda luz, un círculo
de la corriente de la luz se cumple.
Como anillo en el árbol, toda vida
añade con dolor un círculo a la luz.
42
velele se apropie şi se îndepărtează
şi par a curge între cupole.
În extincţia oricărei lumini, un cerc
al curentului de lumină se desăvârşeşte.
Precum un inel într-un arbore, fiecare viaţă
adaugă un cerc dureros în lumină.
43
cegaba
la cal sobre los muros.
Atardecía.
la luz
Viste en la calle entonces la sonrisa
de la muchacha nórdica,
con la mochila al hombro,
en el comienzo de la vida,
y en la sonrisa todo lo que comienza
y, en lo que comienza,
el espacio sellado
entre instinto y conciencia,
entre pasión y sueño,
entre deseo y percepción.
Entre el mar y la casa,
el espacio de cosas que no reconocemos,
pues son ellas las que nos reconocen.
44
lumina orbea
varul de pe ziduri.
Se însera.
Atunci ai văzut pe stradă surâsul
tinerei nordice,
cu un rucsac pe umeri,
la început de viaţă,
şi în surâs tot ceea ce începe
şi, în ceea ce începe,
locul pecetluit
dintre instinct şi conştiinţă,
dintre pasiune şi vis,
dintre dorinţă şi percepţie.
Între mare şi casă,
spaţiul lucrurilor pe care nu le recunoaştem,
fiindcă ele sunt cele care ne recunosc.
45
punto inmóvil
en el tiempo indiviso
sino el punto candente del instante que gira,
suma tal vez de instantes en lo múltiple,
en una convergencia de tiempo y duración
—era el punto que viste en las aguas brillantes
del mediodía entero, frente a Naxos.
no un
Un rebaño de ovejas en la playa
duplicaba en la arena el mar innumerable.
Las aguas te decían otra vez
su palabra ignorada.
46
nu un punct imobil
în timpul indivizibil,
ci punctul incandescent al clipei ce se roteşte,
suma poate a clipelor în ceea ce-i multiplu,
într-o convergenţă de timp şi durată
—era punctul pe care l-ai văzut în apele strălucitoare
ale întregii amiezi, în faţa insulei Naxos.
O turmă de oi pe plajă
duplica în nisip marea nenumărată.
Apele îţi ziceau încă o dată
cuvântul lor neştiut.
47
un cementerio
junto al mar. Devastadas,
las piedras persistían
en el aire caliente.
había
Persistían, calladas,
borradas. Naufragaron
en la luz. Aún las viste
perdurar, como astros.
El sol había
arrasado los nombres
dispersos, bajo el cielo,
en la luz de la llama.
48
era un cimitir
lângă mare. Devastate,
pietrele dăinuiau
în aerul cald.
Dăinuiau, tăcute,
şterse. Au naufragiat
în lumină. Le-ai văzut
rezistând, încă, asemenea astrelor.
Soarele
netezise numele
risipite, sub cer,
în lumina flăcării.
49
otra aurora,
porosa. Allí, frente a nosotros,
dos roques en el mar
punteaban la luz,
medían la extensión
de la sal y del tiempo.
era
Ejes del sol, los roques
medían y medían,
nos medían, ¿y tú, y tú en qué instante
del tiempo estás, te dijeron, y tú
también, no sabes
que eres menos aún
que el ápice brillante
de la ola en el sol?
50
era altă auroră,
poroasă. Acolo, în faţa noastră,
două turnuri în mare
punctau lumina,
măsurau întinderea
sării şi-a timpului.
Osii ale soarelui, turnurile
măsoară şi măsoară,
ne măsoară, şi tu, şi tu în ce clipă
a timpului eşti, ţi-au zis, şi tu
de asemenea, nu ştii
că eşti chiar mai puţin
decât creasta strălucitoare
a valului în soare?
51
y palomas
de piedra. Blanca
piedra breve, remota.
cálices
Íbamos recorriéndolos
en el ojo del sol,
súbita luz oblicua.
Brotaron de la luz.
Brotaron,
albor del mármol.
Vientre desnudo
sobre la faz solar.
Luz hecha piedra.
52
cupe şi porumbei
de piatră. Albă
piatră măruntă, îndepărtată.
Mergeam străbătându-le
în ochiul soarelui,
subită lumină oblică.
Au răsărit din lumină.
Au răsărit,
sclipire albă de marmură.
Pântec nud
peste faţa soarelui.
Lumină făcută piatră.
53
una serenidad, en el aire que hierve,
ruede entre los espinos y las piedras,
hasta encontrarte, por las sendas
del barranco y sus luces enlazadas,
que
mientras escuchas, eco
del Uno, como en círculos,
una vez más la voz del mar,
su confidencia bajo el cielo hirviente:
«En estas aguas, que aquí ves incendiarse,
arden todos tus mares, este de hoy,
aquel en que tus ojos aprendieron,
el que arderá contigo en la brasa del tiempo».
54
seninul, în aerul ce fierbe,
să se rotească între spini şi pietre,
până te va-ntâlni, pe cărările
prăpastiei şi în luminile ei înlănţuite,
în timp ce asculţi, ecou
al lui Unu, ca-n nişte cercuri,
încă o dată vocea mării,
spovedania ei sub cerul clocotitor:
«În apele acestea, pe care le vezi aici incendiindu-se,
ard toate mările tale, aceasta de azi,
cea din care ochii tăi au luat învăţătură,
cea care va arde cu tine în jăraticul timpului».
55
SEPTIEMBRE, EL LUGAR
I
caminarás, el
sol
del final de verano
sobre la tierra
casi sin sombra alguna,
por las piedras hirvientes
que recogen
la luz, inmensurable,
y la destruyen.
Habrá pasado el tiempo.
Allí, junto al olivo,
alguna cosa,
tal vez una esperanza,
te será dada.
Y caerás, de pronto,
en los fosos fulmíneos
de la quietud.
56
SEPTEMBRIE, LOCUL
I
vei drumeŢi, soare
al sfârşitului de vară,
peste pământul
lipsit de-aproape orice umbră,
peste pietrele fierbinţi
ce adună
lumina, nemăsurată,
şi-o nimicesc.
Va fi trecut timpul.
Acolo, lângă măslin,
un lucru oarecare,
o nădejde, poate,
ţi se va da.
Şi vei cădea, dintr-o dată,
în fulminantele goluri
ale liniştii.
57
II
Algo, tal vez un signo,
una espiga,
junto al olivo
que desnuda la tierra,
algo que no está allí
y está, como los muertos
y el sol,
en lo perpetuo,
junto al olivo negro,
tal vez la luz
que muere, el eco,
el tiempo destruido.
58
II
Ceva, poate un semn,
un spic,
lângă măslinul
ce dezgoleşte pământul,
ceva ce nu este acolo
şi este, ca morţii
şi soarele,
în veşnicie,
lângă măslinul negru,
poate lumina
ce moare, ecoul,
vremea nimicită.
59
EN EL CENTRO DE UN CĺRCULO DE ISLAS

I
gotas salpicaban los rostros ofrecidos,
y la barca avanzaba.
las
En las aguas rizadas contemplábamos sombras
de islotes ignorados,
roques erguidos que las olas golpean inclementes
en la forja fragosa de los siglos,
la herrería solar
en que el agua y la piedra se hacen uno
—¡roques, yunques oscuros,
custodios de la luz!
Y la barca avanzaba,
avanzaba, imperiosa,
como imantada a un punto, su fin fiel,
y fieles a su fin los rostros entregados,
los cuerpos que avanzaban y avanzaban,
hasta alcanzar la orilla
de la isla entrevista en la mañana,
entre las gotas irradiantes, en el mar extendido
bajo el sol de septiembre,
hasta alcanzar el borde, el ciego origen
de toda luz, la luz indestructible.
Delos, fúlgida y leve, la belleza que cifras
y nos cifra, hace mucho que viajamos
hacia ti desde un fondo de oscuridad y miedo,
60
ÎN CENTRUL UNUI CERC DE INSULE
I
picĂturile stropeau chipurile expuse,
şi barca avansa.
În apele încreţite contemplam umbre
de insuliţe necunoscute,
turnuri semeţe pe care le loveau valurile inclemente
în forja abruptă a secolelor,
fierăria solară
unde apa şi piatra se fac una
—turnuri, nicovale întunecate,
paznici ai luminii!
Şi barca avansa,
avansa, imperioasă,
ca magnetizată spre un punct, ţelul ei credincios,
şi credinciose ţelului lor chipurile expuse,
trupurile ce avansau şi avansau,
până să atingă ţărmul
insulei întrezărite în zori,
între stropii iradianţi, pe marea întinsă
sub soarele de septembrie,
până la a atinge marginea, originea oarbă
a oricărei lumini, lumina indestructibilă.
Delos, sclipitoare şi uşoară – frumuseţea pe care-o încifrezi
şi care ne-ncifrează, de mult călătorim
înspre tine dintr-un adânc de obscuritate şi teamă,
61
aquel miedo del niño, esta cerrada oscuridad,
este miedo invencible a la noche de hielo
que nos espera, fieles avanzamos
hacia ti, pero tú
avanzas igualmente hasta nosotros,
vienes a nuestro encuentro: la belleza que cifras
en la fragua del sol nos atormenta.
Esa tromba de luz sobre la tierra seca
entre restos que copian
el fin de nuestros pasos,
las teselas, las jarras rotas en mil fragmentos
sobre el polvo,
obra pura del tiempo, la dispersión del mármol,
las estelas borradas junto a viejos cubículos
que hoy invade la ortiga:
todo lo que en ti yace
nos atormenta.
62
acea teamă a copilului, acea zăvorâtă întunecime,
această teamă de neînvins faţă de noaptea îngheţată
ce ne aşteaptă, înaintăm devotaţi
către tine, dar tu
înaintezi de asemenea spre noi,
vii în întâmpinarea noastră: frumuseţea pe care o încifrezi
în forja soarelui ne torturează.
Tromba de lumină peste pământul uscat
între rămăşiţele ce copiază
ţelul paşilor noştri,
cioburile de mozaic, urcioarele sparte în mii de fragmente
în pulbere,
lucrare pură a timpului, risipirea marmurei,
stelele comemorative, şterse acum, lângă vechi locuinţe
pe care azi le invadează urzica:
tot ce zace în tine
ne torturează.
63
II
Nadie podía en ti ni nacer ni morir.
Pero todo nacía en tus bordes lucientes,
la esperanza del sol, el cuerpo vivo
de la luz, de las aguas extendidas,
las mismas aguas por las que avanzamos.
Y nada muere en ti,
nada salvo tú misma,
en tus piedras no quedan sino signos
de nada y nadie. Queda
sólo la luz.
64
II
Nimeni nu putea nici să se nască nici să moară în tine.
Totul se năştea însă pe ţărmurile tale strălucitoare,
nădejdea soarelui, trupul viu
al luminii, al apelor nesfârşite,
aceleaşi ape pe care-naintăm.
Şi nimic nu moare în tine,
nimic în afară de tine însăţi,
în pietrele tale nu rămân decât semne
ale nimicului şi ale nimănui. Rămâne
numai lumina.
65
III
Aliento de la tierra, restos del tiempo, inertes,
delfines enlazados en una danza inmóvil,
que, al igual que nosotros, avanzáis
sobre las aguas, hacia
el secreto momento de la consumación,
hacia un punto invisible de las aguas brillantes
en que avanza la barca,
os perderéis en él, en el destello súbito
del mediodía hirviente,
y vosotras, columnas abatidas,
arcilla fervorosa de las manos,
teselas,
avanzáis al lugar en que os aguarda,
y nos aguarda, el sueño de la tierra.
Avanzamos, la barca
bascula entre las sombras de las islas,
la herrería solar golpea el cielo,
las gotas multiplican los reflejos dispersos
sobre los rostros húmedos,
la barca avanza, avanzan
los rostros.
Te hemos visto, tierra, como en un sueño
más vivo aún que el sueño, más real,
entre los bordes de una isla, el fin
de lo que yace en ti, de todo lo que en ti
brota y se extingue,
eres la tierra toda, isla que nos contienes,
66
III
Răsuflare-a pământului, resturi de timp, inerte,
delfini înlănţuiţi într-un dans nrmişcat, voi
care, asemenea nouă, înaintaţi
pe ape, către
secreta clipă a desăvârşirii,
către un punct invizibil al apelor strălucitoare
pe care înaintează barca,
vă veţi pierde în el, în scânteierea subită
a clocotitoarei amieze,
şi voi, coloane căzute,
argilă febrilă a mâinilor,
cioburi de mozaic,
înaintaţi spre locul unde vă aşteaptă,
şi ne aşteaptă, somnul pământului.
Avansăm, barca
basculează între umbrele insulelor,
fierăria solară loveşte cerul,
stropii multiplică reflexele dispersate
peste chipurile umede,
barca înaintează, înaintează şi
chipurile.
Noi te-am văzut, pământ, ca într-un vis
încă mai viu decât visul, mai real,
între ţărmurile unei insule, ţel
a ceea ce zace în tine, a tot ceea ce în tine
răsare şi se stinge,
eşti întregul pământ, insulă ce ne conţii,
67
isla a la que avanzamos y que vemos venir
a nuestro encuentro
en el centro de un círculo de islas.
Tierra del nacimiento y la extinción,
¿adónde avanzas tú?
68
insulă spre care avansăm şi pe care o vedem venind
în întâmpinarea noastră
în centrul unui cerc de insule.
Pământ al naşterii şi al extinţiei,
încotro înaintezi tu?
69
AL DIOS DE DELOS
también
allí es otoño, ahora.
También allí, tal vez, una lluvia ligera,
como ésta,
roza la tierra ahora, alivia al cardo seco
del rigor de la sal y de la luz.
Levanto,
ante estas leves gotas de otras nubes,
tu obra de belleza derruida,
el fragmento de arcilla que unas manos
tomaron de tu suelo.
Que pueda ver mi rostro al fin,
antes de toda destrucción.
Que esa lluvia me alcance, innumerable.
70
ZEULUI DIN DELOS
acolo de-asemenea e toamnă, acum.
Acolo de asemenea, poate, o ploaie lejeră,
precum aceasta,
mângâie-acum pământul, alină ciulinul uscat
de asprimea sării şi a luminii.
Ridic,
În faţa acestor uşoare picături ale altor nori,
opera ta de frumuseţe năruită,
fragmentul de argilă pe care nişte mâini
l-au luat din solul tău.
Să-mi pot vedea chipul în sfârşit,
înainte de orice nimicire.
Ploaia aceea să mă ajungă, nenumărată.
71
EL VILANO
tu sombra
pesa menos que tú
sobre la tierra.
sólo
Aún menos que tu sombra,
nuestro paso en el polvo.
72
FLOAREA DE CIULIN
umbra ta doar
apasă pe lut
mai puţin decât tine.
Şi încă mai puţin decât umbra-ţi,
pasul nostru-n ţărână.
73
REFLEJOS EN EL DÍA DE AÑO NUEVO
nada. Es solamente la vibración errátil,
los reflejos del sol en la cortina,
un aleteo, casi, sobre la tela clara.
no es
El sol, húmedo aún,
se desliza en los mundos.
También aquí, en este cuarto,
se escuchan ya los ruidos del día que se alza,
los signos,
el rocío del sol, la población de luz.
Manchas del sol, igual que el aleteo
del ave al alba leve rompe
el aire.
74
REFLEXE ÎN ZIUA DE ANUL NOU
nu e nimic. Numai vibraţia rătăcitoare,
reflexele soarelui în perdea,
un fâlfâit, abia, pe ţesătura clară.
Soarele, încă umed,
alunecă peste lumi.
Aici, de asemenea, în odaia aceasta,
se şi aud răsunetele zilei ce se înalţă,
semnele,
roua soarelui, poporul de lumină.
Pete-ale soarelui, aşa cum rupe văzduhul
fâlfâitul păsării
în dimineaţa
plăpândă.
75
reflejos, límpidos, en la tela que toma
sobre su superficie el don del cielo claro,
no beben en el pozo de la nada: son nada,
suave lumbre del cielo anonadado.
esos
Esa nada se entrega sólo al hombre
ignorante, en silencio. Todo cuanto tocamos,
ahora, esos reflejos, la silla, la pared
alumbrada, se miran en el vacío, ávidos.
76
acele reflexe, limpezi, pe ţesătura ce ia
pe suprafaţa ei darul cerului limpede,
nu beau din fântâna nimicului: sunt nimicul,
suavă splendoare a cerului uimit.
Acel nimic se dăruie numai omului
neştiutor, în tăcere. Tot ce atingem,
acum, reflexele, scaunul, peretele
iluminat, toate se privesc în vid, avide.
77
nada, la
nada, la sedienta
nada, las manchas, ondeantes,
en la cortina serpentean, nada,
igual que la miríada de gotas,
las gotas errabundas
llevadas por el viento sobre el mar
frente al acantilado en la mañana
van a su nada, vienen de su nada,
saltan, suben, descienden, atraviesan
el aire ciego y vuelven
al agua coruscante.
78
nimic, nimicul, însetatul
nimic, petele, unduitoare,
şerpuiesc peste perdea, nimic,
la fel cu miriadele de stropi,
stropi rătăcitori
purtaţi de vânt peste mare
dinaintea falezei dimineaţa
merg la nimicul lor, vin din nimicul lor,
saltă, urcă, coboară, traversează
aerul orb şi se-ntorc
la apa fulgurantă.
79
de esa nada, cuerpo en sombra.
Esos signos, el sol, los reflejos que danzan,
¿tienen acaso menos existencia o latido
que tus manos, tus ojos, tus palabras?
vístete
Nada son, sin embargo. Danzan y se disipan,
se tejen y destejen sobre la tela clara.
¿Son más, más hondos, tienen, desposeen?
No quieras saber algo en nada.
80
ÎnveŞmÂnteazĂ-te
cu acest nimic, trup din umbră.
Acele semne, soarele, reflexele ce dansează,
au oare mai puţină existenţă sau zvâcnet
decât mâinile, ochii, cuvintele tale?
Nimic sunt, totuşi. Dansează şi se risipesc,
se ţes şi se desfac pe-mpletitura clară.
Sunt mai mult, mai adânci, au, deposedează?
Nu dori să ştii ceva în nimic.
81
¿qué es lo que arde?
Somos el reflejo
de ese reflejo.
Y es otro año, mira, un nuevo círculo
del tiempo.
Arde también el tiempo
hacia su nada.
Mira: es solamente el cielo que se quiebra.
82
ce arde?
Suntem oglindirea
acelei oglindiri.
Şi este un alt an, iată, o nouă rotire
a timpului.
Arde şi timpul
înspre neantul său.
Iată: numai cerul se sfarmă.
83
MARÍA ZAMBRANO, 1939
varios días, bajo el frío,
la frontera allá lejos, o ya tal vez muy próxima.
Serán aquellos hombres. Será allí.
Será aquel punto lo que les aguarda.
andarán
Severas, casi negras, las encinas heladas
verán pasar la hilera de hombres secos,
de mujeres calladas y de ancianos
y de niños, y perros que jadean.
Una mujer avanzará, abismada,
con los demás. No pensará, querrá,
doloridos los pies sobre las piedras,
no pensar ya, no entrar en lo impensable.
Delante de ella, un hombre llevará
un cordero a la espalda. Blanco, blando,
va con él a lo incierto. La mujer
irá tras ellos en la tarde gris.
Y sentirá el aliento del cordero,
blanco como las nubes indelebles.
Será un aliento férvido, ancho como la vida,
como la muerte y el abatimiento.
Por un instante, nítido, en lo eterno
de todo instante, el animal, piadoso,
mirará a la mujer, y ella lo mirará,
y ambos se mirarán bajo las nubes.
84
MARÍA ZAMBRANO, 1939
vor umbla multe zile, sub frig,
frontiera-i acolo departe, sau poate deja foarte aproape.
Vor fi acei oameni. Va fi acolo.
Acel punct va fi ceea ce îi aşteaptă.
Severi, aproape negri, stejarii îngheţaţi
Vedea-vor trecând şirul de bărbaţi subţiratici,
de femei tăcute şi de bătrâni
şi de copii, şi câini care gâfâie.
O femeie va înainta, adâncită în sine,
împreună cu ceilalţi. Nu va gândi, va dori,
cu picioarele îngreunate de durere peste pietre,
să nu mai gândească, să nu intre în ceea ce-i de negândit.
În faţa ei, un bărbat va purta
un miel pe umeri. Alb, blând,
merge cu el înspre incertitudine. Femeia
va merge în urma lor în seara cenuşie.
Şi va simţi răsuflarea mielului,
alb aidoma norilor nepieritori.
Va fi o răsuflare fierbinte, amplă ca viaţa,
ca moartea şi deznădejdea.
Pentru o clipă, limpede, în eternitatea
oricărei clipe, animalul, duios,
va privi femeia, şi ea îl va privi,
şi amândoi se vor privi sub ceruri şi nori.
85
Y el hombre aquel se perderá en las sombras,
en la noche que ciega. Y el cordero.
Y la mujer absorta y su mirada
y el tiempo mismo en la piedad del tiempo.
86
Şi omul se va pierde în umbră,
în noaptea ce anulează privirea. Si mielul.
Şi femeia absorbită în sine şi privirea ei
şi însuşi timpul în pietatea timpului.
87
EL RAYO VERDE
va a formarse
bajo el cielo silente.
Late el ojo del sol.
El aire se estremece.
Esperan junto al mar
los rostros que convergen,
los pozos invisibles
de la vida y la muerte.
el rayo
En el borde del astro,
bajo la luz que hierve,
el horizonte espera
el rayo de oro verde.
88
FULGERUL VERDE
raza capătă formă
sub cerul tăcut.
Palpită ochiul soarelui.
Aerul se cutremură.
Aşteaptă lângă mare
chipurile ce converg,
fântânile invizibile
ale vieţii şi morţii.
Pe marginea astrului,
sub lumina ce fierbe,
orizontul aşteaptă
raza de aur verde.
89
VARIACIÓN SOBRE BACH-SILOTI
mar que ahora llega en las notas de piano
fue el que soñaste un día y era anterior a ti.
este
Estas notas brotaron al escuchar la lluvia
llevada por la brisa sobre el mar, una tarde.
Ésta es la noche oscura de las manos vacías
y la mirada fija en la estrella que cae.
Éste el largo silencio que sucede al silencio
en que escuchas el mar, su rumor, en lo eterno.
Esta sola belleza nos ayuda a vivir,
y también a morir.
90
VARIAŢIUNE PE BACH-SILOTI
marea ce-ţi soseşte acum în note de pian
este cea pe care ai visat-o într-o zi, şi era anterioară ţie.
Notele au tresărit la auzul ploii,
ploaia adusă de briză, în înserare, peste-ntinderea mării.
Aceasta e noaptea întunecată a mâinilor goale
şi a privirii aţintite spre steaua ce cade.
Lunga tăcere ce urmează tăcerii
în care asculţi marea, rumoarea ei, în veşnicie.
Numai frumuseţea aceasta ne ajută să trăim,
şi deopotrivă să murim.
91
PATMOS
al principio
fue un nombre, su sordo resonar.
¿Tan sólo un nombre? Bien sabes que así empieza,
y tal vez así acaba,
la vibración del sol en la ladera, en los atardeceres
de septiembre,
sobre el color del cardo,
un color indistinto,
entre la aceptación y el abandono, como
si se tratara de una luz final, brillando en los espinos,
y que nadie contempla. Empieza así.
Es el comienzo. Un nombre, dos sílabas que fluyen
como la lengua de agua en las orillas.
Se deslizan lo mismo que dos olas pequeñas
en la playa desierta,
y hacen sonar guijarros,
entrechocar callaos bajo la luz del tiempo.
El nombre. ¿No te deslizas tú, en la sombra,
entre nombres y orillas, entre los puros nombres
y la luz que redime?
No digas, pues, que un nombre es sólo un nombre,
hay la mañana en él, la tarde que se extingue, cernida
por el tiempo,
dos sílabas que arden en el fulgor de julio.
Se agita el viento en ellas, y la caña silbante.
El nombre te llamaba. Conocías el signo.
92
PATMOS
la început a fost un nume, surda sa rezonanţă.
Atât doar, un nume? Ştii bine că aşa începe,
şi poate aşa se sfârşeşte,
vibraţia soarelui pe povârniş, în înserările
de septembrie,
peste dogoarea ciulinului,
o dogoare indistinctă,
între acceptare şi abandon, ca şi cum
ar fi vorba de o lumină finală, strălucind în spini,
şi pe care nimeni n-o contemplă. Începe aşa.
Este începutul. Un nume, două silabe ce curg
aidoma limbii de apă pe ţărmuri.
Alunecă la fel ca două valuri mici
pe plaja pustie,
şi fac să sune bolovănişul,
să se ciocnească cioburi de rocă sub lumina timpului.
O, nume. Nu luneci tu, în umbră,
între nume şi ţărmuri, între numele pure
şi lumina ce mântuie?
Să nu zici, aşadar, că un nume este numai un nume,
în el e dimineaţa, după-amiaza ce se stinge, cernută
de timp,
două silabe ce ard în strălucirea lui iulie.
Se-agită vântul în ele, şi trestia şuierătoare.
Numele te chema. Cunoşteai semnul.
93
Tal vez no haya otra cosa que conozcas,
ese sonido oscuro de los nombres, las palabras
oscuras,
los arquetipos,
como en la página de Hölderlin,
leída en julio,
cuando el sol es un rapto.
Vete a las sílabas
indestructibles.
Es el sonido oscuro que así llama
en las montañas de la isla.
Empieza así, en el cardo polvoriento.
Cercano,
pero difícil de alcanzar, el dios.
Esas palabras fluyen como el agua. Memoria,
tráenos,
danos agua inocente.
Agua clara en los ojos, en el rostro,
y que la seque, poco a poco,
el sol,
mientras, con avidez,
recorremos senderos,
los pasos
sobre piedras calientes,
y crece así la sed, el deseo de la tierra,
94
Poate nu există alt lucru pe care să-l cunoşti,
acel sunet obscur al numelor, cuvintele
obscure,
arhetipurile,
ca într-o pagină de Hölderlin,
citită în iulie,
când soarele-i un rapt, un extaz.
Du-te la silabele
indestructibile.
Astfel strigă sunetul obscur
în munţii insulei.
Astfel începe, în ciulinul prăfos.
Apropiat,
dar greu de atins, zeul.
Cuvintele curg precum apa. Memorie,
adă-ne,
dă-ne apă inocentă.
Apă clară pe ochi, pe chipuri,
zvântată de soare,
puţin câte puţin,
în timp ce, cu aviditate,
străbatem cărări,
ne purtăm paşii
peste pietre fierbinţi,
şi-aşa creşte setea, dorinţa pământului,
95
el anhelar que es una forma
del ver, y bajo el cielo devastado, sin nubes,
conoces otro modo de ignorancia.
¿Y a qué dios has venido a buscar en la isla,
qué peregrinación estás haciendo
entre los tamariscos y las olas?
Nada,
el sol,
el inviolado sol es el testigo,
nada
te será revelado.
Conocerás tan sólo el signo
del sol.
Las cabras bajan hasta los guijarros.
Memoria de palabras,
como el agua que fluye.
Al pie de montes inmutables,
pegadas
al paladar, como salivas
de adhesión a los mundos,
palabras que nos salvan,
pardos, carbonizados pastos,
el cáliz calcinado
del girasol altivo en la ebriedad.
Duros signos,
96
jindul, care-i o formă
a vederii, şi sub cerul devastat, fără nori,
cunoşti un alt fel de ignoranţă.
Ce zeu ai venit să cauţi pe insulă,
ce peregrinare faci
între valuri şi pâlcuri de tamarisc?
Nimic,
soarele,
inviolabilul soare este martor,
nimic
nu-ţi va fi revelat.
Vei cunoaşte doar semnul
soarelui.
Caprele coboară până la pietrişuri.
Memoria cuvintelor,
asemenea apei ce curge.
La poalele munţilor neclintiţi,
lipite
de cerul gurii, ca un fel de salivă,
ca un adeziv
între fiinţă şi lume,
cuvintele ce ne salvează, păşuni carbonizate, cenuşíi,
potirul calcinat
al florii-soarelui, trufaşă în beţia ei.
Semne dure,
97
esos que ves entre las piedras,
mientras caminas, y la sed aumenta,
y buscas el refugio de unas parras resecas.
Tendrá piedad su sombra,
te dará, cuando menos, un espacio
para cerrar los ojos, la cabeza apoyada
contra el muro. El blancor de la cal, alrededor,
te envolverá lo mismo que aguas invisibles,
oh Patmos de inocencia y de ignorancia.
Nada,
salvo ella misma,
la tierra silenciosa,
te será dado,
el aire que desciende de los pinos,
el silencio que rompe, súbitamente, un asno,
bronco, por los barrancos,
el roznido que rasga
y apaga la pinocha.
Las montañas del tiempo
miran pasar tus pasos.
Caminas otra vez. Regresas a los pastos
de la palabra, cruzas, en la tarde,
hasta las aguas del principio,
oh pastor de silencios, de la nada
ávida de una paz, la paz de Patmos.
98
acestea pe care le vezi între pietre,
în timp ce umbli, şi setea sporeşte,
şi cauţi refugiul unor umbrare uscate.
Va avea milă umbra lor,
îţi va da, măcar, un spaţiu
pentru a închide ochii, cu capul sprijinit
de zid. Albeaţa varului, împrejur,
te va înveli aidoma unor ape invizibile,
o, Patmos, al inocenţei şi-al ignoranţei.
Nimic,
în afară de el însuşi,
de pământul tăcut.
Îţi va fi dată
boarea ce coboară din pini,
tacerea pe care-o rumpe, subit, un asin,
răgetu-i aspru, prin râpe,
sfâşiind
şi-mblânzind frunzişul.
Munţii timpului
privesc cum trec paşii tăi.
Călătoreşti încă o dată. Te-ntorci la păşunile
cuvântului, traversezi înserarea,
până la apele începutului,
o, păstor de tăceri, o, păstor al nimicului,
al nimicului avid de pace, pacea din Patmos.
99
BREVE MEDITACIÓN SOBRE LA CAL
Y EL TIEMPO
¿recuerdas aquel callejón, en el verano de los cielos traslúcidos?
Se desnudaba la tierra, el aire pasaba su mano sobre la levedad del
mundo. Todo se hacía un seco, mudo despojamiento. Caminábamos
por un país de sal, bajo un mezclado chillido de gaviotas. Nuestros
pasos parecían perderse sobre la tierra, o dirigirse, sin saberlo, hasta
un lugar de ella que no podíamos conocer, y que de alguna forma
parecía llamarnos. Espacio interior, pensaste, si no fuera porque no
podía haber espacio más exterior que aquél, más expuesto al dominio solar. Secreta, sorda interioridad de lo visible. El cielo suspendido
ofrecía su mutación de cambiantes azules. Todas las calles del pueblo
blanco lucían banderines de fiesta. Sólo en aquella calle, desierta,
desolada, nada venía a alterar la detenida aurora de la cal soberana. Viste entonces el muro, lo viste de verdad. Sus desconchados
eran las heridas del tiempo. Muchos muros venían a converger en
él, los que vieron los ojos de los muertos y aquellos que tú mismo contemplaste al paso de los años. Ese caudal de albor quebrado rompía
en el aquí. En las desconchaduras la cal se consumaba. Ese caudal
colmaba la tierra suficiente, destruía sin fin toda apariencia. Era el
rostro del tiempo.
100
SCURTĂ MEDITAŢIE ASUPRA VARULUI
ŞI A TIMPULUI
Îţi
aminteşti stradela aceea, în vara cu ceruri translucide? Se
dezvelea pământul, văzduhul îşi trecea palma peste suavitatea lumii. Totul se prefăcea într-o dezgolire uscată, mută.
Noi călătoream printr-o ţară de sare, sub ţipătul amestecat al
pescăruşilor. Paşii noştri păreau a se pierde pe pământ, sau a
se îndrepta, fără să ştie, către un loc al lui, pe care nu-l puteam
cunoaşte, şi care într-un anume chip ai fi zis că ne cheamă.
Spaţiu interior, te-ai gândit, tocmai fiindcă nu putea să existe
spaţiu mai exterior decât acela, mai expus domniei soarelui.
Secretă, surdă interioritate a vizibilului. Cerul suspendat ofe
rea metamorfoza sa de azururi schimbătoare. Toate străzile
orăşelului alb fluturau în lumină steguleţe de sărbătoare. Doar
pe strada aceea, pustie, dezolată, nimic nu venea să tulbure
aurora stagnantă de var suveran. Ai văzut atunci zidul, l-ai
văzut cu adevărat. Zdreliturile lui erau răni ale timpului. Multe
ziduri ajungeau să conveargă în el, cele pe care le-au cercetat
ochii morţilor şi acelea pe care tu însuţi le-ai contemplat în
trecerea anilor. Această abundenţă de alb fragmentat năvălea
în aici. În scobituri varul se cosuma. Această abundenţă umplea
pământul suficient sieşi, distrugea fără limită orice aparenţă.
Era chipul timpului.
101
VIENE DEL MAR LA INTEGRIDAD
DE MÁS ALLÁ DEL MAR
reposa, ahora, ante el mar extendido.
Como un rocío, hay paz sobre la hierba húmeda.
todo
Bastan la luz y el vaso que viene a recibirla.
Fluyen sobre la tierra las sombras enlazadas.
El sol abraza la quietud de los mundos
y las olas alisan la tierra que lo alaba.
Toda belleza, toda consonancia,
la integridad, se funden con el cielo.
Más fresco que en el claro palacio que lo acoge,
el azul extendido del reconocimiento.
102
DIN MARE VINE PREA-PLINUL
DE DINCOLO DE MARE
totul se odihneşte, acum, înaintea mării nemărginite.
Precum roua, pacea peste pământul umed.
Prea de-ajuns sunt lumina şi cupa ce-o primeşte.
Curg peste pământ umbrele înlănţuite.
Soarele strânge-n braţe liniştea lumilor
şi valurile mângâie ţărâna ce-l laudă.
Orice frumuseţe, orice consonanţă,
plenitudinea însăşi, toate se topesc laolaltă cu cerul.
Mai proaspăt decât palatul luminos ce-l adăposteşte,
azurul nemărginit al recunoaşterii, al recunoştinţei.
103
Sumar
TÚ QUE HAS AMADO EL SOL… .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
TU CARE AI IUBIT SOARELE… .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
10
11
A LAS IMÁGENES DE LA MEDITACIÓN .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
IMAGINILOR MEDITAŢIEI .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
12
13
LA ALIANZA
ALIANŢA
I .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
I .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
II .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
II .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
III .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
III . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
14
15
16
17
18
19
SEPULCRO DE JUAN DE LA CRUZ .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
MORMÂNTUL LUI IOAN AL CRUCII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
20
21
A UNA HOJA SECA .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
UNEI FRUNZE USCATE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
22
23
UNA SOMBRA .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
O UMBRĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
24
25
MADRID, PARA UNA ELEGÍA .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
MADRID, PENTRU O ELEGIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
26
27
TRAS LAS COLUMNAS, EL VACÍO… .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
ÎNDĂRĂTUL COLOANELOR, GOLUL… .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
28
29
SOBRE UN TRONO DE PIEDRA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
DESPRE UN TRON DE PIATRĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
30
31
LA CALLE BLANCA .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
STRADA ALBĂ .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
34
35
105
SOBRE UNA CONFIDENCIA DEL MAR GRIEGO
DESPRE O CONFIDENŢĂ A MĂRII GRECEŞTI
Dos o tres nubes . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Doi sau trei nori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Escuchaste .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ai ascultat .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Y poco a poco el sol, en su dominio .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Şi puţin câte puţin soarele, în teritoriul său .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Las velas se aproximan o se alejan .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Velele se apropie şi se îndepărtează . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
La luz cegaba .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Lumina orbea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
No un punto inmóvil .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Nu un punct imobil .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Había un cementerio . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Era un cimitir . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Era otra aurora . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Era altă auroră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cálices y palomas .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cupe şi porumbei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Que una serenidad, en el aire que hierve .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Seninul, în aerul ce fierbe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
48
50
51
52
53
54
55
SEPTIEMBRE, EL LUGAR
SEPTEMBRIE, LOCUL
I .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
I .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
II .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
II .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
56
57
58
59
EN EL CENTRO DE UN CĺRCULO DE ISLAS
ÎN CENTRUL UNUI CERC DE INSULE
I .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
I .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
II .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
II .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
III .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
III . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
60
61
64
65
66
67
AL DIOS DE DELOS .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
ZEULUI DIN DELOS . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
70
71
EL VILANO . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
FLOAREA DE CIULIN .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
72
73
106
REFLEJOS EN EL DÍA DE AÑO NUEVO
REFLEXE ÎN ZIUA DE ANUL NOU
No es nada. Es solamente la vibración errátil . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Nu e nimic. Numai vibraţia rătăcitoare .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Esos reflejos, límpidos, en la tela que toma . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Acele reflexe, limpezi, pe ţesătura ce ia .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Nada, la nada, la sedienta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Nimic, nimicul, însetatul .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Vístete de esa nada, cuerpo en sombra .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Înveşmântează-te cu acest nimic, trup din umbră .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
¿Qué es lo que arde? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce arde? .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
MARÍA ZAMBRANO, 1939 .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
MARÍA ZAMBRANO, 1939 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
84
85
EL RAYO VERDE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
FULGERUL VERDE .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
88
89
VARIACIÓN SOBRE BACH-SILOTI
VARIAŢIUNE PE BACH-SILOTI
.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
90
91
PATMOS .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
PATMOS .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
92
93
BREVE MEDITACIÓN SOBRE LA CAL Y EL TIEMPO .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
SCURTĂ MEDITAŢIE ASUPRA VARULUI ŞI A TIMPULUI .. . . . . . . . . .
100
101
VIENE DEL MAR LA INTEGRIDAD DE MÁS ALLÁ DEL MAR
DIN MARE VINE PREA-PLINUL DE DINCOLO DE MARE
102
103
107
.. . . . . . . .
.. . . . . . . .

Andrés Sánchez Robayna

Transcripción

Documentos relacionados

senior living.ai

Baterías estacionarias tubulares

Aros FAC Junta elástica tipo V (DIN)

Carlos Alvarado Quesada